06 September 2008

simbolul unei activitati premature


A fost odata ca niciodata un copil pe nume Copil caruia ii placea leganatul.. astfel, intr-o buna zi, si-a construit un leagan din sfori firave pe care le-a agatat de un copacel nici prea mare nici prea mic, dar nici cat un buric. Si asta pentru ca – am uitat sa va spun – Copil nu era un copil ca toti ceilalti, chiar daca numele lui avea o aparenta generala. Copil era mai degraba un embrion firav.. in suc si structura embrionara, nicidecum un copil normal, vesel si zglobiu, ci trist si aramiu.


Copil nu era batjocorit de ceilalti copii. Copil era ignorat, era trecut cu vederea. Dar nepasarea aceasta nu venea din rautatea cu care era privit. Ci mai degraba din teama copiilor de a descoperi ceva ce i-ar putea impiedica de la drumul spre joaca. Da. Copil era o piedica. Dar si lui ii placea asa.. uneori.


Lui Copil ii placea uscatul frunzelor. Avea el o idee ascunsa: doar frunzele uscate se rostogolesc.. si ajung sa se deplaseze mana in mana cu_vantul. Cu toate acestea, paradoxal.. lui ii placeau miscarile verdelui frunzei. Leganarea fragila dintr-o parte intr-alta.


Se legana nostalgic in sforile pe care singur si le-a atarnat. Neavand acces la jucarii, prefera sa intinda capul pe spate, imbracat in camasa lui alba.. sa inchida ochii si sa priveasca spre cer, spre iarba, spre pamantul ud, spre crengile de copac, spre vidul opac. Copil avea toate jucariile din lume si in acelasi timp nu avea niciuna. Copil era extrem de vesel si totodata nemarginit de trist. Copil era ..doar un copil.


Din fericire, Copil a murit de indata ce s-a nascut. Viata lui a fost o senzatie. Insa o senzatie atat de intensa, incat a ramas scrijelit portretul lui de copacelul nici prea mare nici prea mic, dar nici cat un buric.


2 comments:

tomomi said...

Mr. an Mrs. Smith had a wonderful life.
They were a normal, happy husband and wife.
One day they got news that made Mr. Smith glad.
Mrs. Smith would would be a mom
which would make him the dad!
But something was wrong with their bundle of joy.
It wasn't human at all,
it was a robot boy!
He wasn't warm and cuddly
and he didn't have skin.
Instead there was a cold, thin layer of tin.
There were wires and tubes sticking out of his head.
He just lay there and stared,
not living or dead.

The only time he seemed alive at all
was with a long extension cord
plugged into the wall.

Mr. Smith yelled at the doctor,
"What have you done to my boy?
He's not flesh and blood,
he's aluminum alloy!"

The doctor said gently,
"What I'm going to say
will sound pretty wild.
But you're not the father
of this strange looking child.
You see, there still is some question
about the child's gender,
but we think that its father
is a microwave blender."

The Smith's lives were now filled
with misery and strife.
Mrs. Smith hated her husband,
and he hated his wife.
He never forgave her unholy alliance:
a sexual encounter
with a kitchen appliance.

And Robot Boy
grew to be a young man.

Though he was often mistaken
for a garbage can.


Robot Boy, by Tim Burton

Insemnarea ta mi-a amintit de cartea lui Tim Burton. S-a tradus si la noi recent. Poezioare cu tot felul de Copii. Care de care mai ciudati, insingurati si marginalizati.
le gasesti aici: http://homepage.eircom.net/~sebulbac/burton/home.html

Bipularemere said...

Copil nu trebuia sa existe sau, la capatul opus, existenta lui ar fi trebuit imbratisata. Dar el nu a putut alege intre a fi copil sau nu.
In schimb, tu ai ales pentru el. Si a fost o alegere buna. Prin povestea asta, i-ai dat un rost existentei lui. I-ai dat o existenta. Suna cam afectat, probabil, dar Copil a fost numit, iar numele asta, desi vag, general, poate insemna totul pentru el.