Dansam legati la ochi cu spatele la zid

luminita de la capatul tunelului exista. e aici. de 4 ori, consecutiv.

me, myself and an orange

Elena Zhurikhina

Imi invit toti urmaritorii din umbra sa dea click pe "follow". Astfel va veti mai lumina un pic.

Cu lipsa (de umbra), Ruxy!

Dj-ul nestiutilor vizionari

Oamenii care imi asculta muzica pofticiosi, entuziasmati si uluiti nu stiu ca, de fapt, uimirea asta mare a lor vine din faptul ca inconstient vad bucatele din Mine-le care a trait asa, palpaitor, plapand, naiv, asertiv, ..agresiv, intr-un Ritm evaziv si totusi apriat. Reactia lor e dovada unei curiozitati/admiratii nenumite, a unei dorinte latente de a avea o Viata. Si toate cuvintele de lauda venite parca cu galeata, care tind sa impiedice parca si procesul savoarei in sine, sunt un efect al tumultului de senzatii necunoscute, straine, dar temator dorite.

Bonus:



Radio Clabuc - Cunoastere fara Bucluc.

For a cup of tea

Discover Stina Nordenstam!

Kurt Nielsen Sail Away
Asculta mai multe audio Muzica »

Parov Stelar - Powder

made by.. mistake

forget what you don't know yet

don't forget about Radio Clabuc - Cu Un Pic Mai Mult Bulbuc

simbolul unei activitati premature

A fost odata ca niciodata un copil pe nume Copil caruia ii placea leganatul.. astfel, intr-o buna zi, si-a construit un leagan din sfori firave pe care le-a agatat de un copacel nici prea mare nici prea mic, dar nici cat un buric. Si asta pentru ca – am uitat sa va spun – Copil nu era un copil ca toti ceilalti, chiar daca numele lui avea o aparenta generala. Copil era mai degraba un embrion firav.. in suc si structura embrionara, nicidecum un copil normal, vesel si zglobiu, ci trist si aramiu.

Copil nu era batjocorit de ceilalti copii. Copil era ignorat, era trecut cu vederea. Dar nepasarea aceasta nu venea din rautatea cu care era privit. Ci mai degraba din teama copiilor de a descoperi ceva ce i-ar putea impiedica de la drumul spre joaca. Da. Copil era o piedica. Dar si lui ii placea asa.. uneori.

Lui Copil ii placea uscatul frunzelor. Avea el o idee ascunsa: doar frunzele uscate se rostogolesc.. si ajung sa se deplaseze mana in mana cu_vantul. Cu toate acestea, paradoxal.. lui ii placeau miscarile verdelui frunzei. Leganarea fragila dintr-o parte intr-alta.

Se legana nostalgic in sforile pe care singur si le-a atarnat. Neavand acces la jucarii, prefera sa intinda capul pe spate, imbracat in camasa lui alba.. sa inchida ochii si sa priveasca spre cer, spre iarba, spre pamantul ud, spre crengile de copac, spre vidul opac. Copil avea toate jucariile din lume si in acelasi timp nu avea niciuna. Copil era extrem de vesel si totodata nemarginit de trist. Copil era ..doar un copil.

Din fericire, Copil a murit de indata ce s-a nascut. Viata lui a fost o senzatie. Insa o senzatie atat de intensa, incat a ramas scrijelit portretul lui de copacelul nici prea mare nici prea mic, dar nici cat un buric.

te pierzi din "necesitate."

Nu poti spune ceva adevarat despre o situatie superficial, vag, putin amintita din trecut.
Te pierzi pe tine, cel de atunci.
Pierzandu-te, se pierde si adevarul.

Peche de moi.. et de Cioran

"Stai incremenit si-astepti. Te astepti. Dar ce sa faci cu tine? Ce sa-ti spui, imprejmuit de-atit nespus?

Ce trece prin tacere? Cine trece? E raul tau trecind prin tine, in afara de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.

Sa te gindesti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Si nici un viitor nu-i al tau. In timp nu mai ai loc, in timp zace groaza.

Si atunci pleci. Plecand te uiti. In mers esti altul si fiind — nu mai esti."



"Lumea nu-i decît un Nicaieri universal. De aceea, n-ai unde sa te duci niciodata..."

fiecare pentru el

in cer se duce-o lupta intre lumina si fum si gri ambitios, intre viteza, goluri de aer si involburare
marea ingretosata de propria-i conditie vomita verde cuminte asezat pe locul ales
drumul stangaci pe care merg oamenii opaci isi vede de directia care i s-a dat..
turnurile care aparent delimiteaza lupta de sus cu greata de jos nu se uita la nimic, nici macar in fumul din interior. delimitarea e fixa, stricta.. dar e ascunsa sub masca normalului

infestare cu prea mult din fiecare?

once you've cross the line there's no way back

sunt o rufa la inmuiat. in rpima faza a "procesului" mi se ridica toate bulele de aer la suprafata...dar de fapt e scufundarea. ma gadila fasaitul de sfere imaginare sparte la contactul cu lumea, aerul
senzatia de bine aparent.. ca primii stropi de apa de la dus.. ca primele inghitituri dupa insetare. restul.. te controleaza. greutatea corpului imi e straina.. e imobilizatoare in constrast cu schimbarea dinamica a bulelor

odihna obositoare
mai am o incercare

radio clabuc inca emite :)

imagine surprinsa de acest calator in timp

cand vantul va fi de partea mea, nimicul va fi trecut deja...?

si daca-mi dau umerii jos, ce? o sa pot sa ies? daca imi dau si gatul, si spatele..., ce? o sa reusesc sa ies de aici? sunt furrnici. agitate, adunate pe mine, in mine... [demoni sau ingeri? buni sau rai?] inconjor asa-zisa bunatate in rautate....

si daca le strivesc intre degete, una cate una? ce Maaari... parca nu-mi ajung degetele sa le cuprind. nu doua, nu trei, nici macar patru...

inchisoarea e mai aproape decat banuiesti...

si e tot ce ai..al tau.

(nu mai vreau NIMIC)

silogism ?

E iluzie tot ce nu e real.
Nimic nu e real.

=> Totul e iluzie.

"sa prezici trecutul."

Imi ating capul cu mana. Capul meu se deformeaza, se revolta cand incepe sa re-constientizeze, cand isi aminteste...
Si vad o stare placida. Are o relaxare agitata.
Respir a acceptare. A inchisoare, lipsa de alternativa plauzibila.

Zambesti a sclipire de tine, atat poti face. De-ai putea face macar asta...
Si se agita, se infierbanta...

Din orice unghi ai privi...totul e la fel. Schimbarea perspectivei nu face nicio diferenta.

E previzibil sa fii imprevizibil..

Urmarit de o vina pe care nu ti-o cunosti si nu o vei afla niciodata...