pentru S.
Imi place cum scriitorul ridica cuvintele pe-un postament si le foloseste ca si cum ar fi fost contemplate. Cuvinte aparent banale, precum Pofta sau Calatorie iau un sens care inglobeaza Tot, apoi sintetizeaza esentialul notiunii. Scrise cu majuscula, sunt individualizate, par sa aiba o viata si pareri proprii. Astfel, cititorul are tendinta de a contempla contemplarea. In urma acesteia ramane o senzatie de bine, de satisfactie, ca urmare a incorporarii vietilor cuvintelor care ajung sa te populeze.
30 April 2011
28 April 2011
O frunza de ustur_oi, De-aici pan' un' stim noi
Cum ar fi sa fie usturoi
in locul lui mama
sadit, tampit imbatranit?
Sa creasca de capul lui dar sa nu
ma ating de el
decat inevitabil, din cand in cand,
cu privirea.
Dar mi se aseaza in farfurie -
ce-i drept, mai mult de decor
si-l gust, uitand ce gust
specific de acelasi
si de
intepator,
agresiv,
intruziv
are.
Hrana pentru masochisti
(si tata sa fie piper care nu iuteste).
Si sa-l mananc pe tot
caci
- navalitoare amintire - daca nu mananc tot
nu e frumos;
dar ce e?
sa te autoplantezi in gradina
si tata sa nu aiba nimic impotriva.
Si sa ies in lume cu temele facute,
cu usturoiul manacat si "burp"
"Mirosi a usturoi"
"stiu".
Dar ce sa faci, odata ce usturoiul a fost mancat
nu mai poti sa il lasi inapoi in farfurie;
fara sa devii bulimic cand o sa te faci mare;
si asa
tot puti.
Te napadesc parerile de shaorma
gandurile de cartofi si
mama din maioneza iti intra pe usa de la baie
si-ti iese pe alta.
Dar ce sa faci, odata ce usturoiul a fost mancat
nu mai poti sa il lasi.
Lasa ca te lasa el pe tine
- navalitoare amintire.
Fundal sonor: tata plange.
Si mama,
dar e de la ceapa.

21 February 2011
27 October 2010
Revolta impotriva fortei gravitationale sau despre slabiciunea in fata puterii circularitatii
Curentii de apa, cresterea nodurilor copacilor, ridicarea unei tornade, puterea asta a cresterii imi pare o dinamica asupra careia nu am nicio putere.Eu ma pozitionez in afara lor, nu initiez nicio lupta, ci le gandesc cu o figura pasnica, de parca daca mi-ar surprinde frica ar veni dupa mine. Rotocoalele astea se incolacesc atat de ferm acolo unde o fac, incat, daca intri in stransoarea loc, nu mai ai nicio scapare. Exact ca o forta care te aspira ametitor impotriva vointei tale. Ceva indefinibil, dezarmant de puternic si neincetat de ambitios. Ca un copil al fortei gravitationale, nou-nascut, care se potriveste langa tine si te atrage inspre centru, chiar si fara intentie. Altfel, ce scop ar avea? Pamantul..n-a mancat pe nimeni, imi spun. Insa e atat de ametitoare existenta aici incat prefer sa stau deoparte, sa privesc putin si adesea inconjuru-mi, ca nu cumva privirea mea sa I se potriveasca inevitabil in gura. Sa ma mut pe Luna? M-as simti ca o violatoare..
De-a lungul timpului, oamenii au Imaginat diferite forte cu varii influente asupra lor. Fapt ce poate fi constatat si in crearea jocurilor pe calculator, televizor sau chiar telefon mobil, de la Super Mario la Shootere complicate. In care inveti sa omori fortele, le descifrezi algoritmul, le distrugi cu un numar identificabil de lovituri Creatorul. Taie si spinteca, falsa satisfactie. Instinctul de agresivitate e dezvoltat impotriva existentei, obiectele asupra carora se rasfrange sunt doar victime intamplatoare.
Protectiile sunt circulare pentru sentimentul de securitate pe care il ofera..puterea circularitatii. Atata timp cat ai circularitatea de partea ta..e Furata. Insa e prea mandra de ea ca sa-si ceara drepturile de autor.
(Zgomot de aspirator. Silueta care aspira pe Luna. Cade cortina.)

15 July 2010
Aritmetica proasta a relatiilor interumane
Placerile primare dureaza mult ca sa tragi de timp. Vrei sa dureze cat mai mult satisfacerea lor: ritualul de dimineata in care bei cafeaua, fumezi, ca mai apoi sa te duci la toaleta, unde iti savurezi timpul si senzatia excretiei. Atunci cand nu mai ai de ce timp sa tragi te caci rapid. Organismul tau poate! Mintea cere amanare.. Te caci in el de timp petrecut cu tine regresat. Te grabesti pentru urmatorul context, cu revolta care se confunda cu entuziasmul. Exaltare..!
Din context iei o esenta ce crezi ca te defineste, utila intr-un viitor context.
Tot mediul social in care traiesti te predetermina, iar ceea ce te faci folosesti in urmatorul mediu social - altul, ca adult.
Actorii sunt oamenii care au constatat teatrul contextului social si au hotarat, pentru tolerarea vietii lor, sa-l ironizeze - ca o ultima scapare - facand teatru.
Context - Esenta - Context
Social - EU - Social
Teatru - Viata - Teatru
____________________________
= context = social = teatru
eu = esenta = viata
Cand esti mic ai teme pentru acasa. Cand te faci mare, ai teme pentru peste tot.
Si apoi..vine Greata.
Intampinarea Gretii - rolul superm al vietii ca cacat.

07 April 2010
parte de toamna 09
Am un fel ciudat de a incepe lucrurile.. formate din mai multe etape care curg de obicei intr-o anumita ordine.. eu la amestec, ca si cum as vrea sa incerc un puzzle. Intai imi creez urmarea unei stari dorite, presupuse, ca mai apoi sa ma intorc la o eventuala cauza care ar fi putut determina acea stare. O caut si incerc sa o traiesc in plan practic.
Si incercarea puzzle-ului e ca incercarea apei cu piciorul. In functie de situatie ori inoti in ea, ori nu.
Imi colorez coaja vietii ca si cum ar trebui sa fac o expozitie de oua vopsite de Paste. Dar Pastele e razlet prin viata… infig pioneza marcand o oarecare zi, incercand sa fiu constanta in exprimarea unor emotii pe care nu le am dar le-as putea avea.
17 March 2010
04 March 2010
21 January 2010
Culmea nonreactivitatii terapeutice
Sa-i prescrii pacientului MemoPlus inainte de culcare ca sa-si aminteasca visele.
02 November 2009
Sisteme de autoaparare sau despre cum protectiile sunt circulare
Intr-o lume grabita te grabesti si tu, anticipand eventualele pericole. Gandesti eficient spre adaptare. Asa ca te deplasezi incercuit, tu - un punct de vedere la 360 de grade.
Moto_ciclic_stul iti pune protectii incercuite in jurul picioarelor. Un dreptunghi infasurat devine cilindru ale carui capete sunt tot cercuri. Invarti cercuri de nevoie.. Invarti de un cerc-volan care ghideaza cercurile-roti.
Apa se scurge in rotocoale la gaura chiuvetei. Totul se deplaseaza in cerculete. Totul se deplaseaza aparandu-se. Apararea devine un scop suprem. Fumatorii se inconjoara de cercuri de fum. Bem din cani, canute cu cercuri-guri, cu imprimeuri cu cerc-soare, cerc-floare, cerc-luna, cerc-pruna.. Covorase rotunde. Covorase patrate cu forme rotunde. Muzica in boxele cu cercuri-difuzoare. Flaute, fluiere, chitari, vioare.. Corzi ale caror sunet se propaga in cerculetul din mijlocu-i lemos al instrumentului.
Scheme ordonatoare plasate peste haosul psihic. Cercul margineste si protejeaza, tinand impreuna elementele aflate in pericolul de a se destrama.
Iar revolta asupra circularitatii, rutinei, blazarii nu este decat o revolta asupra nevoii noastre de protectie.

02 September 2009
'Simplitate' suna a apa picuranda..
Uneori, in imprevizibil, te sperie sa mai simti ceva. E mai simplu sa simti cu oameni simplii. Altfel, complexitatea iti omoara din simtire. Pentru ca oricum simti singur. Tu - singur si complex, un alt complex te anuleaza.
10 pasi (daca nu stati sa va ganditi la omul in moarte clinica din dvs)
1. Iesiti din labirinturile in care locuiti.
2. Stati cu pojghita umeda si pulsatila in bataia exteriorului pana se incheaga.
3. Loviti-va de ce gasiti mai colturos la indemnana.
4. Dupa, priviti-va scorojirile, sparturile, asa cum stiti/obisnuiti.
5. Alergati cat puteti de repede pana cad bucati mici din voi.
6. Continuati in acelasi mod pana nu mai gasiti nici bucati mari de voi, pe voi.
7. Scuturati-va ca un caine pana ajungeti din nou la invelisul moale ce va pastreaza carnea.
8. Cautati o oglinda.
9. Priviti-va in ea.
10. Vedeti ceva schimbat? Daca nu, reluati pasii antoriori pana se contureaza o schimbare. Daca dupa 10 repetari nu reusiti, aruncati-va la gunoi. Daca da, ..incercati sa va amintiti unde locuiti.

25 August 2009
alt scris
si taie si spintec
si-nteapa si vindec
dar moartea lui Bambi
nu face cat moarte de vrednic
soldatelul de plumb isi continua leganarea de dupa pumn
se tine-ntr-un bumb al naibii de scump
si vibreaza-a greseala de drum in labrint
si zboara si rade si moare si ..mint.
prin puncte se-aduce
ratand drumul in cruce

scris
gand ca scrumul aprins
ce vrea sa fie stins
in vand care adie
e ca o papadie
ce nu se mai scutura
din a 5-a suflare
cruda anestezie
ceva nu mai doare
in marea parodie
a vietii ca soare.
ce vrea sa fie stins
in vand care adie
e ca o papadie
ce nu se mai scutura
din a 5-a suflare
cruda anestezie
ceva nu mai doare
in marea parodie
a vietii ca soare.
11 July 2009
24 June 2009
13 June 2009
Spalare cu saspun
E monoton sa ma repet, nu mai am nicio satisfactie si deci nicio nevoie. Am ramas aici, inchisa.. intr-un labirint din care incerc sa ma eliberez. Caut sa gasesc eliberarea, dar in locuri gresite. Si-mi spun..'se poate si mai gresite', ca sa ma scuz si sa ma invart in continuare, deja scuzata.
Spre deosebire de cobai, eu nu am acces vizual la recompensa-hrana, sa ma motiveze macar extrinsec.
Desertandu-ma in hedonism, exista totusi o motivatie intrinseca pentru a-mi lasa simturile deschise. . .
Un tifon la gura stomacului de simturi:
http://www.youtube.com/watch?v=WnDaiAZ3Z9A

03 June 2009
Dor de uter
Necesitatea apei creeaza haos si frustrare atat de mari incat apare imposibilitatea de continuitate a activitatii cotidiene a oamenilor si determina gandirea umana ( prin dispozitie afectiva ) sa regreseze pana la binecunoscutul stadiu oral de dezvoltare propus de Freud. Aceasta lipsa activeaza o nevoie dezorganizatoare de reintoarcere in mediul matern. Ca o compensare, activeaza trebuinta de protectie parentala. Fapt considerat normal in detrimentul reversului - nevoia de apa ca o compensare a sigurantei si confortului prenatal. Sursele interne de frustrare se confunda din nou cu sursele externe.
Faptul in sine de a fi constient de posibilitatea declansarii unui jet extatic de apa este suficient pentru a contracara in mod semnificativ efectele perturbatoare ale deficitului sau lipsei totale de apa. Drept urmare, teoria neajutorarii dobandite are aplicabilitate si in acest caz comun.
Teoriile motivatiei sunt AICI, exista, zburda si traiesc!
Mai mult decat atat, traiasca Apa Nova in sesiune! Calatorie placuta in universul inconstient al ..inconstientului

17 April 2009
Subscribe to:
Posts (Atom)